Gânduri și rugăciuni

Tonul e grav și apăsător, iar paradoxul din centrul poveștii e greu de ignorat: ceea ce ar trebui să protejeze copiii devine, la rândul lui, o sursă de traumă. Filmul vorbește despre frică și despre normalizarea ei, despre o copilărie trăită în așteptarea unui pericol și despre adulții prinși între dorința de a-i pregăti pe cei mici și dorința de a-i cruța. Titlul, împrumutat dintr-o formulă de consolare des repetată, capătă aici un ecou amar. Spectatorii atrași de documentarele cu miză socială, care pun întrebări incomode fără să ofere răspunsuri comode, găsesc aici o temă care rămâne cu ei mult după final. Rezultatul e un portret tulburător al unei societăți care și-a făcut din teamă o rutină școlară.